Țicleanu reclamă banca la Protecția Consumatorului: „Vreau doar ce e al meu, nimic mai mult”

Țicleanu reclamă banca la Protecția Consumatorului:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Fostul jucător al Craiovei Maxima și antrenor al grupării din
Bănie, Aurel Țicleanu, se află într-o situație delicată. Și asta
pentru că, așa cum am relatat zilele trecute, se numără printre cei
75 de oameni care au avut depozite la sucursala Brașov a Credit
Europe Bank și au rămas fără banii din cont, se pare (ancheta este
încă în desfășurare) din vina unor angajați ai instituției bancare.
Chiar dacă nu a dorit să povestească despre ce sumă e vorba,
Țicleanu a precizat că a dorit să vorbească în public despre
pățania sa pentru a vedea lumea ce se poate întâmpla în România.
Vreau să mă plâng de relația bancă-client, pe care eu o
vedeam în alt fel. Banca ar trebui să respectete interesele
clientului, să-i dea încredere și să-l facă să-și depună economiile
la ea. N-am crezut niciodată că se poate întâmpla așa
ceva”,
a spus Aurel Țicleanu, care a continuat:
„Eu am avut încredere în această bancă, pe care am
descoperit-o într-o zi, când eram cu treabă prin oraș și am intrat
să văd cum e și mi-a plăcut. Nici nu am știut că s-a întâmplat
acest scandal, până când, într-o zi, soția mea a venit foarte
supărată la un antrenament al meu pe când eram la Universitatea
Craiova și mi-a spus că a văzut totul la știri. Eu am crezut la
început că a murit vreun membru al familiei când am văzut-o pe
soția mea aflată aproape de o criză de nervi, dar mi-a spus apoi ce
a văzut la televizor”.


„Caz special”

Țicleanu a povestit apoi cum au decurs lucrurile în continuare:
Eu am încercat să negociez la început cu banca și chiar am
fost sunat de un fost patron al Universității Craiova, care m-a pus
în legătură cu un reprezentant al băncii de la București. M-am
întâlnit apoi cu acel reprezentant, care mi-a dat cartea lui de
vizită și mi-a spus că-l pot suna la orice oră, pentru ca apoi să
nu mai răspundă la telefon în weekend-ul următor. Am avut chiar o
conveție cu banca, să nu ieșim în presă și să fiu tratat ca și un
client special. În timp nu m-am mai simțit așa, nu am mai fost un
caz special, ba dimpotrivă. Comportamentul unor oameni a fost cu
totul altfel”.

Fostul internațional a adăugat că pe parcursul negocierilor s-a
lovit de tot felul de nereguli în sistemul de calculare al banilor
care ar trebui recuperați: „Au fost trimiși doi inși de la
București care să taie pe un istoric al conturilor incomplet cu
date total eronate. Modalitatea de calcul a fost una total eronată.
Chiar pe unele conturi eram scoși noi datori. Nu se poate ca o
bancă să nu aibă o arhivă a documentelor legate de operațiunile pe
un cont. Eu sunt sigur că directoarea avea o evidență paralelă a
sumelor din conturile respective pentru că atunci când ceream
informații primeam hârtii oficiale cu tot ce trebuie, inclusiv cu
ștampila băncii și semnătura. Deci cineva trebuia să știe exact
câți bani sunt. Eu cred că ei știu care sunt sumele
corecte”.

„Am
recuperat 50% din sumă”

Aurică Țicleanu a precizat că în cazul lui a fost mai ușor să se
extragă acei bani din cont. „La mine a fost mai ușor pentru
a se face acest lucru pentru că eram plecat în străinătate un an de
zile și veneam doar o lună pe an acasă. Mi-e greu însă să cred cum
au dispărut atâția bani, din ce am înțeles o sumă totală de vreo 5
milioane de euro, deși multe din conturi erau ale unor
firme”.

Până acum Țicleanu și-a recuperat doar jumătate din banii pe care
îi deținea în conturile sale: „Am recuperat aseară, aproape
50% din suma pe care o am de luat. Nu pot să vă spun o sumă exactă
și nici să infirm informațile apărute în presă. Pot spune că nu e
vorba de acele sume exacte, dar nici departe nu sunt. Nu voi cere
despăgubiri. Eu vreau doar ce e al meu și nimic mai mult. Vreau
banii mei munciți 16 ani în străinătate. Am făcut o greșeală că am
adus banii în România. Am crezut că avem speciaiști, oameni de
încredere. Acum nu pot să-i acuz pe toți pentru un singur
caz”.
Craioveanul a mai precizat că „a
expirat acel termen legal de 15 zile în care banca trebuia să-mi
dea înapoi banii. Cei de la bancă au încercat apoi să obțină un nou
termen limită, de încă 15 zile, spunând că nu sau concentrat pe
cazul meu, apoi alte 15 zile, dar am refuzat”.

Aurel Țicleanu a adăugat că pe lângă plângerile în civil și penal
făcute până acum împotriva băncii, va face și o reclamație la
Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorului. De asemenea,
fostul oficial al „Științei” a ținut să tragă un semnal de alarmă
ca alți oameni să nu mai pățească același lucru ca și el.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Gigi Becali, victima noului virus chinezesc: „Nu am mai pățit niciodată”. Cum se simte patronul FCSB
Gigi Becali, victima noului virus chinezesc: „Nu am mai pățit niciodată”. Cum se simte patronul FCSB
Ce lovitură: Zinedine Zidane ar putea semna contractul mult așteptat: ”Îmi doresc din toată inima să fie el”
Ce lovitură: Zinedine Zidane ar putea semna contractul mult așteptat: ”Îmi doresc din toată inima să fie el”
Doliu în lumea televiziunii din România! A murit cunoscutul astrolog Ingrid Baciu. Vestea i-a cutremurat pe cei care o cunoșteau: „Mult prea devreme a plecat dintre noi”
Doliu în lumea televiziunii din România! A murit cunoscutul astrolog Ingrid Baciu. Vestea i-a cutremurat pe cei care o cunoșteau:…
Clinton N’Jie, absent din cantonamentul Rapidului din Dubai! Ce se întâmplă cu vedeta adusă de Șumudică în Giulești
Clinton N’Jie, absent din cantonamentul Rapidului din Dubai! Ce se întâmplă cu vedeta adusă de Șumudică în Giulești
Răsturnare incredibilă de situaţie! Transferul jucătorului cu care Dinamo încerca să dea o nouă lovitură e ca şi picat
Răsturnare incredibilă de situaţie! Transferul jucătorului cu care Dinamo încerca să dea o nouă lovitură e ca şi picat
Fostul căpitan de la Steaua s-a întâlnit de mai multe ori cu Horaţiu Potra! Ce a aflat despre el:
Fostul căpitan de la Steaua s-a întâlnit de mai multe ori cu Horaţiu Potra! Ce a aflat despre el: "Îl…
Localitatea din România în care un apartament cu 3 camere costă doar 6.000 de euro, acum, la început de 2025
Localitatea din România în care un apartament cu 3 camere costă doar 6.000 de euro, acum, la început de 2025
Momente cumplite pentru Gigi Becali, a contractat virusul periculos care aduce noul Covid din China
Momente cumplite pentru Gigi Becali, a contractat virusul periculos care aduce noul Covid din China
BANCUL ZILEI. Bulă şi Ştrulă au băut mult de Revelion: Ai vrut să-mi vinzi ceasul de la Universitate!
BANCUL ZILEI. Bulă şi Ştrulă au băut mult de Revelion: Ai vrut să-mi vinzi ceasul de la Universitate!
CALCUL: Cât te costă să ai maşină în România. Costurile pe un an pentru un şofer
CALCUL: Cât te costă să ai maşină în România. Costurile pe un an pentru un şofer
Cum credeau oamenii din trecut că vom trăi în anul 2025?
Cum credeau oamenii din trecut că vom trăi în anul 2025?
Cum arată soţia lui Liviu Ciobotariu. La 53 de ani, Carmen străluceşte la fiecare apariţie
Cum arată soţia lui Liviu Ciobotariu. La 53 de ani, Carmen străluceşte la fiecare apariţie
Pe 22 noiembrie 1942, Gheorghe din Vaslui a dispărut fără urmă. Cum a fost regăsit acum, după 82 de ani
Pe 22 noiembrie 1942, Gheorghe din Vaslui a dispărut fără urmă. Cum a fost regăsit acum, după 82 de ani
Ne salvează Ion Iliescu?! Au detonat bomba anti-Călin Georgescu: Formula câștigătoare!
Ne salvează Ion Iliescu?! Au detonat bomba anti-Călin Georgescu: Formula câștigătoare!
VIDEO Andreea și-a pus capăt zilelor la doar 28 de ani. Asistenta era mama unei fetițe de 3 ani și lucra la UPU Constanța: „Dumnezeu a mai avut nevoie de un înger”
VIDEO Andreea și-a pus capăt zilelor la doar 28 de ani. Asistenta era mama unei fetițe de 3 ani și…
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Cum se anunță piața PC-urilor de gaming în 2025
Cum se anunță piața PC-urilor de gaming în 2025
Fundaşul Alexandru Ţîrlea, crescut la Academia Real Madrid, a semnat cu CFR Cluj
Fundaşul Alexandru Ţîrlea, crescut la Academia Real Madrid, a semnat cu CFR Cluj
TOP 3 cele mai ieftine SUV-uri noi în 2025. Duster & rivalii, prețuri pt. ROMÂNIA
TOP 3 cele mai ieftine SUV-uri noi în 2025. Duster & rivalii, prețuri pt. ROMÂNIA
Simona Gherghe, imagini de colecție cu familia la ski în vacanță. Cum s-a pozat alături de cei mici pe pârtie
Simona Gherghe, imagini de colecție cu familia la ski în vacanță. Cum s-a pozat alături de cei mici pe pârtie
×